Curs de poezie

Încă din startul acestui eseu vă voi spune clar că poezia nu poate fi definită. Nici un critic, nici un filosof şi nici atât un poet nu va putea defini poezia. Să nu mai vorbim de situaţiile în care poeţii ajung să nu-şi  mai înţeleagă operele. Căci pentru a scrie poezie trebuie să-ţi depăşeşti propria condiţie. Schopenhauer spunea că „omul cunoaşte numai lucruri particulare, ca poet, el se scufundă în universal”, chiar dacă arta rămâne în continuare o expresie a umanităţii.

Niciodată nu va exista o carte din care să învăţăm cum să scriem cele mai bune poezii, pentru că în aceea situaţie am fi cu toţii mari poeţi. Dar George Călinescu, prin cartea sa – Curs de poezie – reuşeşte să scoată în evidenţă elemente ale esteticii – „Estetică este o ştiinţă care nu există”, spune autorul cărţii. Tot el ne oferă şi răspuns la o eventuală întrebare – De ce nu putem defini poezia? – şi anume, „fiindcă ea(poezia) nu e o stare universală ci un aspect sufletesc particular câtorva indivizi.” Nu orice text în rime sau fără, devine poezie, aceasta având nevoie de o „organizaţiune, structură, într-un cuvânt – idee poetică”.

De-a lungul timpului s-a considerat că poezia trebuie să trezească anumite sentimente în cititor sau că poetul este dator să ne vorbească despre aşa-zisele sentimente adevărate. „Emoţia poetică, dacă este un sentiment, este un sentiment sui-generis, o emoţie nepractică”, explică G. Călinescu, spunând în continuare că „poezia e în punctul ei de plecare un act de viaţă deplină”. Criticul atrage atenţia asupra faptului că „poezia nu ne învaţă, nu instruieşte şi nu educă, ea e un pur exerciţiu spiritual. […] o poezie […] trebuie să ne comunice ceva din ordinea lăuntrică a spiritului poetului. Este forma goală a activităţii intelectuale”.

Pentru scurt timp trebuie să lăsăm în umbră afirmaţiile lui Călinescu şi să încercăm să răspundem la câteva întrebări legate de poezie. Mulţi asociază plăcerea cu poezia, dar aceştia n-au scris niciodată şi n-au înţeles poeziile pe care le-au citit. O altă greşeală e aceea de a crede că ai talent în poezie. Talentul e demn de acele persoane care îşi folosesc picioarele, mâinile, gura ca să ducă la împlinire o anumită activitate. Cu voce poţi să te naşti, dar cu neuroni suficienţi pentru a scrie poezie – niciodată. Exerciţiul spiritual şi cultural trebuie să fie foarte vast şi continuu. Astfel când realizăm că o poezie există doar atunci când noi o gândim, trebuie să căutăm în spiritul nostru răspunsuri: De ce fac poezie? Pentru cine fac poezie? Şi cu ce scop? Pentru că-mi place, nu e un răspuns la prima întrebare. Pentru mine, nu e un răspuns la a doua întrebare. Pentru a spune ce simt… nu-i pasă nimănui ce simţi. Suntem în secolul XXI, iar întrebarea mea este următoarea: Dacă eu astăzi port o pereche de pantaloni care se purta în secolul XIX, spuneţi despre mine că sunt penibil. Ori dacă voi astăzi mai credeţi într-o iubire în care credea şi Eminescu cu secole în urmă, cum sunteţi? Valorile morale nu evoluează, dar ele trebuie redescoperite sub o altă formă, căci altfel le pierdem şi ajungem să trăim veşnic într-o Românie ca cea din 2012. Aici trebuie să intervină poezia care e datoare să deschidă porţi spre noi orizonturi culturale.

La rândul său, cititorul, să-şi pună întrebările necesare după ce realizează că poezia trebuie să aibă un sens gândit. De ce citesc această poezie? Pentru cine citesc? Cu ce scop? Pentru că aşa mi-a spus X, e o greşeală. Pentru a-i povesti profesoarei ideile, e pierdere de timp. Să iau o notă mare la şcoală/examen – această atitudine e demnă de milă. Orice poezie trebuie savurată. Uneori poeţii trebuie să înveţe să-şi seducă cititorul. Dar, revenind la Călinescu, „poeţii mai tineri greşesc prin aceea că neştiind ce este poezia, încearcă a face ceea ce fac şi alţii”.

În final ajungem la ideea de început – în zadar se va scrie poezie, în zadar se va citi poezie, fiindcă nu vom şti ce este aceasta. Şi totuşi ne place. Tindem să credem că poezia n-a murit, că mai există câte un poet care „<<aşteaptă>> până ce sirenele culcate pe sferele sufletului său cântă simfonic”.